Casa din Grozesti

Casa din Grozesti

Cum Prutul își iubește apa și malurile, așa îmi iubesc și eu satul !

Pe malul sting al Prutului,se află un sat frumos ,aflat prea departe de lumea mare.Uitat de toți,chiar și de cei ce-i trăiesc viața,care-i respiră aerul,care-i muncesc pamînturile,care trăiesc acolo de secole,neștiind,că de fapt,se găsesc  in “sînul lui Dumnezeu”! Un sat ,cu dealuri împădurite,sau împînzite de vii,cu lunca Prutului ,plină de berze,care vin in fiecare an și ne aduc primavara(mai zic unii – și o sumedenie de bebeluși, făcînd satul sa –și prelungească viața). Perechi,perechi, fac rotocoluri pe deasupra satului,să vadă , care gospodar are acoperișul mai trainic,sa-și zideasca acolo cuibușorul,sau îl caută pe cel din anul trecut,să-l refacă puțin,și să-și  continuie specia înca pentru un an. Dar Prutul…. Prutul este suflul satului,din apele lui vine racoarea,potolirea setei,placerea de a sta la pescuit ore intregi ,placerea de a înnota in apele lui tulburi,de a sta pe malurile lui la umbra sălciilor batrîne cît lumea,savurînd din prospețimea aerului. Nu mai uit micile iesiri pe malul Prutului,împreună cu parinții si amicii lor,(în vremurile cind eram copil,nu mergeam să vedem rîul,decît  doar cu învoirea pichetului de grăniceri,odata de doua ori pe an,și atunci,in mare secret). Cum să uit,daca eram treziți cu noaptea în cap,ca sa fim la poarta de trecere  odata cu patrula pichetului ,pe la 5 dimineata!În schimb…ce zi petreceam!!!Ce pește se prindea,ce ciuperci adunam,mure ..toate bunatațile pămintului! Ce mireasmă se răspîndea prin pădure de la peștele si ciupercile coapte,dar gustul ciorbei de somn și acum îl mai simt!!! Acum poți merge oricînd , pe cît timp vrei,cu cine vrei,să te bucuri de răcoarea apei și să-ți refaci puterile.

  In lunca Prutului se mai păstrează  rămășițele albiei vechi a rîului,care în  timpul revărsărilor se împlu cu apă,și toată vara sînt bucuria copiilor ,acolo la Pruteț și la Sîntilia (de la Sfintul Ilie ,i se trage numele) se îfiripau cele mai trainice prietenii ,în urma  întrecerilor cu înnotul,cu pescuitul... Toată ziua balta era plină și gălăgioasă, și iată, vedea-i cîte o mamă alergînd cu o mîina streșina la ochi și in alta ținînd vre-o vărguță ,strigîndu-și odrasla ,care uitase să se mai întoarcă acasă, după ce și-a adus bobocii la baltă,apoi ,mă rog...apa răcoritoare îi făcea să uite de treburi, de mamă ,si de pedeapsă...cam  așa ,ca pe vremurile lui Ion Creangă! Deoarece copiii tot copii au rămas,la fel cum au și fost de cînd e lumea și pămîntul!

Să mai mergem la  pădurea din jurul Părului!!  În jurul acestui copac,se adunau sate întregi, la joc și petrecere,de asta a rămas numele ‘’La Păr “. E o legendă ,o istorie întreagă a multor grozeșteni,și nu numai,care adeseori merg și astazi la o frigăruie și o gură de aer curat,unde poți să te odihnești in liniște,ascultînd tril de păsări. În primăvară aici culegeam cele mai frumoase lăcrămioare,albe și bogate,ca niște prințese,care cu mirosul lor îmbătător ne amețea și ne făcea să visăm la Feți-Frumoși,veniți din altă lume.... Iar în nopțile cu lună,urmărești  Regina nopții cum se ridică încet-încet,ivindu-se printre ramuri,îmbiindu-te la o noapte de dragoste.

Și toată lunca Prutului anul împrejur plină de vețuitoare,vite la păscut,gîștele la scaldat,unde și unde cîte o căpriță priponită,că altfel se apucă de pozne. La începutul verii se revarsă Prutul,iar lunca se împle cu apă pînă aproape de șosea! Atunci să vezi pescarii cu năpătcile cum stau aliniați,unul lîngă altul,împlîndu-și torbele cît ai zice “ pește”,și,credeți-mă pe cuvînt : pește mai gustos nu mai găsești nicăeri!

Dacă trecem șoseaua ,se încep dealurile  Hlizei,pline de viță de vie. Cît sînt de frumoase și îmbietoare! Tot timpul vei găsi prin vii pe cineva,să te cheme să aduni cîteva frunze proaspete să-ți faci acasă o oală de sărmăluțe,sau să-ți rupi cîțiva struguri să vezi cît e de dulce poama lui,și spre toamnă,numaidecît te invită la el acasă ,să-i guști din mustul proaspăt din cadă,ori poate chiar ,vinișorul trecut deja în butoaie!!!

Dar dacă ai întrat in beci....ține-te burtă!!!Nu e om în Grozești,care să nu aibă beciul plin.Butoaele burduhoase ,pline cu fel de fel de vinuri,alese și prelucrate cu mult drag,te îmbie să „le dai cep”, să guști din brînza și slăninica din putinele, cu cîte o murăturică(fie un castravecior murat ,varză murată,sau vre-o bucată de harbuz murat),cu jumări ,care au fost pregătite pentru  iarnă,dar dacă se termină-mai jertfim un purcel,că  sîiacul geme de porumb,cum să nu ai pe lîngă casă păsări de tot felul,sau o văcuță,un purcel, e mare păcat!!Gospodari grozeștenii,harnici și tare primitori!!

Cu mult drag îmi amintesc de zilele la sfîrșit de săptămînă în august,cînd mergeam cu prietenii la Hinjiu,iauzul satului,unde îmbinam plaja cu pescuitul. Cînd oboseam de soarele dimineții,mergeam puțin mai la deal,trecînd neapărat prin lanul de porumb,care avea știuleții buni de copt,prin lanul de floarea soarelui,de unde rupeam cîteva pălării cu semințe proaspete,treceam printre rîndurile de vie ,unde găseam primii struguri copți,și ,în sfîrșit ajungeam la Vălcică,un loc plin de nucari,la umbra cărora ne odihneam în voie pînă a doua zi dimineață.

Mîncare? Cu atîtea cîte am adunat pe drum pînă am ajuns acolo? Nu ne rămînea decît să aprindem un foc,și să le coacem pe rînd,ori pește,ori porumb,mai gustînd din struguri,nuci verzi și seminte de floarea soarelui....

Apă? Nu vă imaginați ce apă beam la izvorul din Vălcică!! Rece,limpede,curată,dătătoare de viață!!!!

Ei,și dacă drumul înnapoi spre sat ne părea prea lung,mai făceam un popas la iaz,apoi ,ca să scurtăm din drum treceam prin fostul lan de grîu,care acum,dupa ce a fost cosit,era plin de țepi,dar și de glugi mari de paie,unde ne tolăneam ,și număram stelele de pe cer.Cred că atît de multe stele ca la Grozești ,nu mai sînt nicăieiri!!  Întram în sat odată cu zorii,cînd lumea de acum se trezea și  gospodarii scoteau vitele la păscut.Nu mi-am petrecut zilele de odihnă  mai frumos nici odată și nici în alte locuri!!

Dacă dorești să fii mai departe de lume și gălăgia satului,mergi la pădure la Rangu,aici încep Codrii Moldovei,Plămînii țării.La umbra copacilor seculari,găsești tufișuri de alun,fragi și mure,ciuperci de tot felul,dar flori....tot coloritul curcubeului,flori rare ,care le întîlnești doar aici! De multe ori mergeam cu cortul,pentru cîteva zile,unde uitam de toate grijile,și ne lăsam în brațele pădurii,să ne împrospăteze sîngele și mintea,luam de la natură toată puterea și înțelepciunea de care aveam nevoie.